| Seminarii | 563

Articol preluat de pe iasulinafaceri.ro

Studenţii specializării Contabilitate şi informatică de gestiune (CIG) de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi au avut ocazia să-şi probeze abilităţile profesionale în cadrul primei ediţii a concursului „Azi student – mâine expert contabil“. Concursul, organizat pe 12 mai din iniţiativa filialei Iaşi a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR) şi a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“, în parteneriat cu filialele CECCAR Suceava şi Botoşani şi societăţi de expertiză contabilă, şi-a propus verificarea modului în care studenţii de la specializarea contabilitate pot aplica, în cîteva situaţii concrete, cunoştinţele pe care le-au dobândit în facultate şi, pentru unii, chiar în liceu. Festivitatea de decernare a premiilor a avut loc pe data de 17 mai.

Numărul mare de studenţi prezenţi este o dovadă a interesului acestora pentru găsirea de soluţii prin care competenţele teoretice să fie dublate de abilităţi practice. Putem spune că, de fapt, concursul a simulat şi o probă dintr-un eventual concurs de angajare într-o firmă, pe o poziţie de contabil.

Concursul s-a desfăşurat gru­pând studenţii în două categorii: începătorii (cei din anul I de studii) şi avansaţii (anii II şi III de studii). Pentru a asigura o ierarhizare corectă, rezultatele finale s-au stabilit pe fiecare din cei trei ani de studiu şi au fost, conform aşteptărilor profesorilor FEAA, foarte bune.

Caracterul practic al concursului a fost susţinut de implicarea unui număr mare de firme în recompensarea celor mai buni studenţi prin acordarea de stagii plătite de practică în contabilitate, prin premii în bani, în cărţi sau alte bunuri, licenţe software.

Festivitatea a fost onorată de prezenţa Preşedintelui CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Şova, a Preşedintelui Camerei Auditorilor Financiari din România, conf. univ. dr. Gabriel Radu, a Directorului General Executiv al CECCAR, lect. univ. dr. Florin Dobre, precum şi a reprezentanţilor partenerilor la eveniment, Directorul Executiv al CECCAR, Filiala Iaşi, d-na Mihaiela Cruşitu, Preşedintele CECCAR, Fili­ala Suceava, d-na. Luminiţa Paula Chihai, Preşedintele CECCAR, Fili­ala Botoşani, d-l. Viorel Alexandru.

Suntem convinşi că participarea atâtor actori – FEAA (profesori şi studenţi), CECCAR, CAFR, firme de contabilitate – în formarea pro­fe­sională iniţială a studenţilor reprezintă un pas important în asigurarea unei pregătiri temeinice a viitorilor contabili/experţi con­tabili/auditori şi o punte de legătură importantă între universitate şi mediul de afaceri. Acest eveniment va face, suntem convinşi, mai uşoară integrarea studenţilor pe piaţa muncii şi va crea premisele unei mai bune cunoaşteri între ofertanţii de locuri de muncă şi cei capabili să le ocupe.

Pentru studenţii de astăzi, profesioniştii contabili de mâine, este deosebit de importantă atât pregătirea teoretică, cât şi cea practică. Fără îndoială că de pregătirea teoretică şi, într-o mare măsură, de cea practică, este responsabil învăţământul superior, care prin disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ ale programelor de licenţă şi master, îşi propune formarea de profesionişti capabili să activeze şi să obţină performanţe în domeniul financiar-contabil, să răspundă exigenţelor tot mai ridicate ale clienţilor şi angajatorilor de toate tipurile, atât de interes public, cât şi privat. Importantă pentru creşterea calităţii nivelului de pregătire a viitorilor profesionişti contabili este legătura cu profesia. Organismul profesional CECCAR s-a dovedit a fi un partener extrem de activ şi de interesat de stimularea tinerei generaţii pentru ridicarea nivelului de pregătire, de atragerea spre valorile şi principiile contabile, de susţinerea şi promovarea activităţii profesiei, implicându-se în diverse acţiuni.

În acest context, colectivul de Contabilitate din cadrul Departamentului de Contabilitate, Informatică Economică şi Statistică (CIES), FEAA, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, cu sprijinul CECCAR, Filialele Iaşi, Suceava şi Botoşani, dar şi a mai multor societăţi de expertiză contabilă au organizat în data de 12 mai 2017 concursul „Azi student, mâine expert contabil“. Acesta s-a bucurat de o largă participare, atât din partea studenţilor, cât şi a sponsorilor.

În cadrul festivităţii de premiere care a avut loc în data de 17 mai 2017, câştigătorii concursului au fost recompensaţi cu premii în valoare de peste 30.000 de lei acordate de către cei 17 sponsori care au fost parteneri ai acestui eveniment.

Mulţumim pe această cale tuturor celor care au fost alături de noi în organizarea acestei prime ediţii a concursului, care sperăm că va deveni o tradiţie!

Participăm activ la creşterea nivelului de educaţie

Ec. Marin Cristian Constantin – Nexus Media

Dăruirea celor implicaţi pentru un scop comun – descoperirea tinerelor talente şi integrarea lor în mediul de afaceri – nu face decât să ne bucure pe noi ca şi partener, având în vedere domeniul de activitate în care activăm (producerea de soluţii informatice financiar-contabile).

Având în vedere colaborarea pe care o avem deja cu Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor prin cursul opţional „Nexus ERP” şi prin participarea ca şi partener la concursul „Azi student, mâine expert contabil”, Nexus Media este mândră că poate participa la creşterea nivelului de educaţie şi ajuta la o integrare mai uşoară a studenţilor în mediul de afaceri.

Aşteptam cu drag ediţia a doua a evenimentului la care cu siguranţă vom lua parte, pentru a descoperi noi orizonturi pentru studenţii specializării Contabilitate şi Informatică de Gestiune.

Despre curaj şi tenacitate

Viorel Alexandru – Preşedinte CECCAR Botoşani

CECCAR, cea mai reprezentativă organizaţie profesională a profesioniştilor contabili, nu se limitează numai în a furniza servicii profesionale către beneficiari prin muncă, capacitatea şi raţionamentul profesional al membrilor săi, experţi contabili şi contabili autorizaţi.

Utilitatea publică a profesiei înseamnă şi colaborare cu organizaţii patronale, instituţii ale statului, instituţii de învăţământ, alte organizaţii profesionale şi, mai ales, implicare activă în susţinerea şi promovarea valorilor contabilităţii, ale profesiei contabile, a beneficiilor şi elementelor de plusvaloare pe care contabilitatea, informaţia contabilă şi profesioniştii contabili le pot oferi spaţiului public.

Acţiunea iniţiată de Filiala Iaşi în colaborare cu facultatea de profil din cadrul UAIC, pentru care merită toate felicitările, se încadrează perfect în conştientizarea tinerilor asupra perspectivelor profesiei contabile şi, de aceea, noi, cei din Filiala CECCAR Botoşani, am răspuns cu plăcere invitaţiei de a ne alătura acestui demers, prin sprijin moral şi prin recompense materiale, mai ales că printre studenţii înscrişi la acest concurs au fost şi tineri din judeţul Botoşani. Am apreciat foarte mult curajul şi tenacitatea tinerilor studenţi, mai ales a celor din anul I, de a parcurge emoţiile unui astfel de concurs, altele decât cele specifice unui examen, emoţii date de întâlnirea cu practicianul contabil şi cu CECCAR în calitate de examinatori, emoţii trecute cu brio de toţi participanţii la concurs, spre lauda lor şi a profesorilor care îi pregătesc. Este un început, iar Filiala CECCAR Botoşani se angajează în a deveni un partener permanent şi de încredere al ediţiilor viitoare.

Credem în noua generaţie şi în puterea ei

Ec. Luminiţa Paula Chihai – Preşedinte CECCAR Suceava

Cei care sunt acum pe băncile facultăţii sunt poate viitorii noştri colegi şi dorim să îi susţinem şi să le arătăm partea frumoasă a acestei meserii. Dorim să vadă că suntem parteneri de nădejde şi că ne bazăm pe ei pentru viitorul acestei profesii. Universitatea îi duce într-o punct din care ei înşişi trebuie să hotărască drumul de urmat, iar noi avem datoria de a le prezenta una din căile viitorului: profesionistul contabil. Credem în noua generaţie şi în puterea ei şi din acest motiv invitaţia de a ne alătura ca partener al acestui concurs a fost pentru noi un motiv de mare bucurie. Colegii noştri de la Iaşi se vor putea baza întodeauna pe sprijinul nostru!

CÂŞTIGĂTORI

Categoria „începători“

Locul I: Alexandrina Trifan
Locul II: Claudia-Florina-Mădălina Popa
Locul III: Alin-Andrei Buzatu
Menţiune: Anamaria – Alexandra Cojocariu, Bianca-Mariana Zanogea, Dionisie Gîsca, Mihaela-Loredana Ilaș, Samir Andrei Hlihor

Categoria „avansaţi“ – anul II

Locul I: Ștefan-Cosmin Dănilă
Locul II: Vlad-Tudor Melinte
Locul III: Dumitru Diremia
Menţiune: Iuliana- Roxana Vasiluță, Oana-Mihaela Nistor

Categoria „avansaţi“ – anul III

Locul I: Ion Gînga
Locul II: Elena Braga
Locul III: Vasile-Georgel Pintescu
Menţiune: Andreea-Simona Raicu, Diana Elena Macovei,Maria Cătălina Avădănei, Diana-Elena Chiuariu.

SPONSORII CONCURSULUI

Audit Management SRL Iaşi, Audit Expert Consult Iaşi, Econt SRL Iaşi, Expert Mind SRL Iaşi, Exprom SRL Iaşi, AVISSO Iaşi, Ravarex Servcont SRL Iaşi, Servicii Financiare şi Consultanţă Fiscală SRL Iaşi, Expert OGS SRL Suceava, Lust Expert SRL Suceava, Management Account SRL Suceava, Office Consulting SRL Suceava, Petrocont SRL Suceava, SOV Contex SRL Suceava, Ted Expert SRL Suceava, Multiconsult SRL Suceava, Nexus Media SRL Iaşi.




TAG CLOUD

Securitate ciberneticaGhid de securitateSolutii securitateERPNexusErpMacOSParallelsDesktopConcediuîngrijitorDigitalizareImmFonduri nerambursabileSGRReturoGarantieReturnare0.50 leiNexus ERPMonografie contabilaNote contabile SGRContabilitate SGRSistem garantie returMSPBitdefenderGravityZoneNexus MediaE-facturaFacturareANAFDosar contabilImpozitTaxeSgrSistem garantie returnareRegiuneaNordestCursuriGratuiteAvertizareNotificareConfigurabilProgramabilRetailPlata cardViva walletInstruireCursGratuitImplementareDigitalizareAutomatizarea proceselorOptimizare fluxuriImbunatatirea proceselorScalabilitate si flexibilitateMobilitateRegiuneNordEstStrategiiEvaluareOferta digitalizareInovatieComunicareCustomsoftBaseLinkerIntegrareIndicatori economiciIndicatori finanicariAnaliza economicaFacilitatiFiscaleContribuabiliSAF-TD406DeclaratiiE-FacturaE-TransportSoftware folositCumpărare software folositVânzare software folositCOTE TVATVA5%RESTAURATEMODIFICARE COTE TVADeductibilitateCheltuieliLimitata50%VehiculeImpozit profitScop personalPart-timeTimp partialSalariiNexyshopMagazine onlineMagazine virtualeTVAConversieEfacturaAnafEtransportTransferuriAvizeMagazin onlineEcommerceAgriculturaAlimentaraFinanciareAnuale2021SalarizareCalcul salariiTratamentFiscalSponsorizare2022PiataMuncaUcraineniTichete de masaTichete cadouTichete de cresaTichete culturaleTichete de vacantaSeminariiWebinarPrezentariVenituriImpozitareBon fiscalInventarCpvDividendeProfluoApiAfaceriBeneficiiAvantajeCloudHostingSaasRedeventeSalarizereSomaj tehnicSustinere economicaSaf-tD406SaftVanzareIncasarePlataSfaComenziHrZilieriRevisalSuspendareNorma partialaConstructiiServerSistem de operareWindows 10PontajLegislatieCod fiscalProfitPierdereContabilitateReevaluareImobilizariHotelConcediu odihnaCateringEchipamnte retailMetroEchipamente retail

Programează o prezentare cu un consultant Nexus Media

Doriți mai multe informații?